În japoneză, respectul este exprimat prin cuvântul „Rei” (礼) — tradus adesea ca reverenție sau salut. Dar Rei depășește gestul fizic al plecăciunii. El reprezintă o atitudine interioară: recunoașterea valorii celuilalt, a efortului său, a drumului său.

Jigoro Kano, fondatorul judoului, a așezat respectul la baza întregii arte marțiale. În viziunea sa, dojo-ul nu era un simplu loc de antrenament fizic, ci un spațiu de formare a caracterului.

Fiecare plecăciune, de la intrarea pe tatami până la finalul meciului, înseamnă: „Recunosc că ești un om cu valoare. Îți mulțumesc că îți oferi timpul și energia pentru a crește împreună cu mine.”

Ceea ce faci de sute de ori pe tatami devine reflexul tău în viața de zi cu zi. Un judoka care practică autentic Rei nu se oprește la ușa dojo-ului.

Respectul învățat în judo înseamnă să asculți cu adevărat când cineva îți vorbește, să recunoști când ai greșit, să prețuiești efortul altora chiar dacă rezultatele nu sunt spectaculoase, să îți tratezi adversarii — în sport, în școală, în muncă — cu demnitate, nu cu dispreț.

Un copil care crește pe tatami învață că puterea fizică fără caracter este goală. Cel mai puternic judoka din sală nu este cel care aruncă cel mai tare — ci cel pe care toată lumea îl respectă și care, la rândul său, îi respectă pe toți.